Sep282008
Un cal in libertate
0
Mergeam ieri linistit prin oras cand, in apropiere de mall, am vazut un… cal. Vazusem cai destui si inainte, fie pascand linistiti pe imas, fie tragand o caruta plina de puradei. Calul asta, insa, avea ceva special. Nu numai ca era liber ca pasarea cerului, dar isi folosea nou-gasita libertate galopand pe mijlocul soselei, printre masini. Am alergat dupa el ca sa ii fac o poza cand am descoperit ca un echipaj de politie s-a oprit langa mine. Ati crede, probabil, ca politistii erau mai interesati sa prinda calul, care o zbughise in stanga, catre Bistrita. Dar nu, baietii au ramas pe ganduri cateva momente, uitandu-se un pic crucis la mine, probabil ca sa isi dea seama cu ce drept fac eu poze pe strada, cu telefonul mobil.
Numai asa pot numi ziua de 24 septembrie 2008. Pentru ca au fost 24 de ore absolut nenorocite.
La serviciu am aflat ca colega mea, Gina Baciu, e la spital. Internata la Terapie Intensiva. Doctorul ne-a spus ca are ciroza hepatica, ca nu e nevoie sa donam sange, ca asteapta sa intre in coma. Saraca Gina era numai piele si os, semana cu o ciuta slabanoaga si speriata. Nu isi dadea prea bine seama unde este, ne repeta ca se simte bine, doar ca ne cerea apa insistent (ceea ce la starea ei era chiar contraindicat). Am revenit mai pe seara la ea si am gasit-o in coma. Dupa o cearta cu fratele ei vitreg (care era mai interesat de banii pe care i-ar fi putut mosteni decat de ea), am chemat un preot, am cumparat lumanari (cu chiu si vai am gasit, caci singura alternativa ar fi fost sa furam lumanari direct din cimitirul Central) si i-am tinut lumanarea impreuna cu doi colegi. Parca rememoram momentele cand mi-au murit tatal, bunicul sau unchiul Petrica (pe ultimul l-am vizitat cu doua zile inainte sa moara, in acelasi spital). Astept telefonul fatal in aceasta noapte. Apropo, v-am spus ca ma voi ocupa si de inmormantare, dat fiind faptul ca am experienta (pe care nu o doresc nici la dusmani) si pentru ca Gina nu mai are nicio ruda apropiata? E o tragedie moartea si o jignire sa o intampini fara nimeni drag.
In aceasta dupa-amiaza, Adi Tampu, tanarul motociclist omorat duminica la Brasov de un sofer inconstient, a fost inmormantat. L-au insotit pe ultimul drum parintii indurerati, familia, apropiatii, colegii, dar si cei care au avut prea putin timp ocazia de a-i cunoaste sufletul mare. Slujba, tinuta de pastori adventisti (biserica in care Adi isi gasise inca din anul 2000 chemarea), s-a dorit a fi un omagiu complet: daca fostii sai colegi din muzica i-au inchinat o ultima melodie si i-au pus in sicriu un arcus, daca pastorul comunitatii Luizi Calugara i-a laudat spiritul crestin si trairea intru Hristos, parintii au avut cea mai grea misiune. Aceea de a se vedea supravietuindu-i lui Adi. “Ne vom vedea la Inviere”, a strigat Ionel Tampu, gatuit de durerea pierderii fiului sau. Daca nu ar fi fost blestematul de accident, Adi ar fi cantat in aceasta saptamana in fata ambasadorului din Israel, ar fi plecat intr-un turneu muzical in Spania si ar fi ajuns chiar in Africa, intr-o misiune religioasa.
In seara asta, bunul meu prieten Dragos Tanase Miron a nascut o fetita. Bine, nu el, ca a sa contributie se ridica la doar cinci minute, ci draguta lui sotie, pe care o salut in liniste (caci la ora asta doarme in spital). Oricum, sunt frumosi, se iubesc iar de astazi au in gospodarie si un mic pufulet auriu, pe numele sau Catalina. Ce pot spune, sunt gelos…