O zi mizerabila
Numai asa pot numi ziua de 24 septembrie 2008. Pentru ca au fost 24 de ore absolut nenorocite.
Totul a inceput de dimineata, cand am fost trezit din somn de… un domn de la un anume partid, candidat la parlamentare, si care imi cerea ajutorul, prin firma mea de consultanta, pentru stabilirea unei linii castigatoare in circumscriptia in care era candidat. Asta o spunea el. Somnoros, eu nu am apucat sa spun nimic, pentru ca domnul respectiv si-a dat seama, in chiar timpul in care debita asemenea cereri “interesante”, ca ar putea refuza candidatura, pe motiv ca “astia vor sa-mi rup gatul”. La care, nervos pe somnul meu dulce si de-acum fugarit, i-am replicat: “Cautati-ma cand va dati seama ca ati acceptat candidatura”, si am inchis… sictirit.
La serviciu, am aflat ca noul prefect de Neamt este Mioara Manea, o persoana cu care am avut destule frecusuri in trecut, o femeie minuscula si tirana… dar care, se pare, ca este in gratiile liberalilor din Bacau. M-am bucurat pentru angajatii din Prefectura, m-a enervat, insa, gandul ca Manea urca ierarhic. “Doamna Mioara, aveam si eu o intrebare. Ce s-a intamplat cu cererea pe 544 pe care am depus-o acum un an la dumneavoastra? Mai aveti de gand sa imi raspundeti la ea?”.
M-am dus dupa aceea la inmormantarea lui Adi Tampu. Trista, ca orice inmormantare. Multa lume suparata, lacrimi, aproape ca ma apucasera si pe mine.
La serviciu am aflat ca colega mea, Gina Baciu, e la spital. Internata la Terapie Intensiva. Doctorul ne-a spus ca are ciroza hepatica, ca nu e nevoie sa donam sange, ca asteapta sa intre in coma. Saraca Gina era numai piele si os, semana cu o ciuta slabanoaga si speriata. Nu isi dadea prea bine seama unde este, ne repeta ca se simte bine, doar ca ne cerea apa insistent (ceea ce la starea ei era chiar contraindicat). Am revenit mai pe seara la ea si am gasit-o in coma. Dupa o cearta cu fratele ei vitreg (care era mai interesat de banii pe care i-ar fi putut mosteni decat de ea), am chemat un preot, am cumparat lumanari (cu chiu si vai am gasit, caci singura alternativa ar fi fost sa furam lumanari direct din cimitirul Central) si i-am tinut lumanarea impreuna cu doi colegi. Parca rememoram momentele cand mi-au murit tatal, bunicul sau unchiul Petrica (pe ultimul l-am vizitat cu doua zile inainte sa moara, in acelasi spital). Astept telefonul fatal in aceasta noapte. Apropo, v-am spus ca ma voi ocupa si de inmormantare, dat fiind faptul ca am experienta (pe care nu o doresc nici la dusmani) si pentru ca Gina nu mai are nicio ruda apropiata? E o tragedie moartea si o jignire sa o intampini fara nimeni drag.
Post Scriptum. Nu cred ca am vorbit despre un fost coleg de la ziar, care m-a intrebat pe messenger daca “a crapat inca Gina”. Pentru ca mi-e rusine de rasa umana.
